ntinzându-ne imaginația

iulie 5, 2018

E greu de crezut că deja este data de 4 iulie. Astăzi, mulți dintre noi vor sărbători cu prietenii, familia, mâncare și focuri de artificii, bucurându-se de căldura verii. Este greu să ne amintim de un timp îndepărtat, când trebuia să luptăn până la moarte pentru libertatea de care ne bucurăm azi. Poate fi ușor să nu ne gândim la problemele cu care noi înşine nu ne confruntăm zilnic. Într-o țară care este îndepărtată pentru mulți dintre noi – Kenya, de exemplu, trebuie să ne întindem imaginația pentru a ne gândi la modul de viață de acolo. Lupta pentru mâncare pe care orfanii o simt este ceva ce doar ne putem imagina – numai dacă ne-am acorda timp pentru a face acest lucru.

Acolo, la Orfelinatul Sf. Barnabas, o masă normală constă din orez amestecat cu fasole şi orice fel de legume sezoniere aflate la îndemână. Se bea terci în timpul pauzei şi apă la prânz. Ocazional, se dă carne, dar asta se întâmplă doar când există suficiente fonduri din donații pentru a face rost de ea.

În timpul vizitei directorului-asistent al Africii Ortodoxe la Orfelinatul Sf. Barnabas și școala din Kenya, la începutul lunii iunie, printre altele, el a ajutat la distribuirea alimentelor în timpul mesei.

Vestea bună este că atunci când vor fi strânse suficiente fonduri, școala orfelinat va fi capabilă să se mute pe o proprietate permanentă, aducând orfanii Sfântului Barnabas cu un pas mai aproape de a nu trebui să se bazeze pe donațiile voastre pentru a mânca. Acest lucru va permite părintelui Metodiu să fie mai în măsură să ofere alimente în mod consecvent, cu mai mulți nutrienți și mai multă varietate.

Pentru a atinge scopul autosustenabilității, scopul Africii Ortodoxe este de a continua să colecteze fonduri pentru achiziționarea și instalarea țevilor și a energiei electrice pentru fântâna care a fost deja forată datorită contribuțiilor și rugăciunilor dvs., precum și pentru repararea, construirea și furnizarea structurilor în care orfanii şi stundeții vor fi găzduiți şi educați. Acestea, printre multe altele, sunt în centrul atenției părintelui Silouan și a multor voluntaril din Africa Ortodoxă.

De asemenea, aceasta este luna aniversară a hirotonirii părintelui Methodius întru preoție, în timpul căreia el încearcă să-și aprofundeze rugăciunile pentru Orfelinatul și Școala Sfântului Barnaba, precum și orice alte cereri de rugăciune căruia i-au fost trimise. El cere ca orice persoană care are cereri speciale de rugăciuni să i le trimită în luna iulie. Aşadar, vă rugăm să o faceți prin e-mail la info@orthodoxmissionkenya.org.

Pentru a susține dezvoltarea continuă a proprietății permanente, vă rugăm să donați! Faceți clic aici.

Biserică ortodoxă, Misiuni kenyene, Sf. Barnaba, orfelinat și școală, Știri