Rugăciunea este lumina sufletului

august 6, 2017

Nimic nu este mai valoros decât rugăciunea, conversația cu Dumnezeu, deoarece, în acest fel, ne unim cu El, devenind interlocutorii Săi. Așa cum ochii noștri fizici sunt luminați atunci când privesc spre lumină , tot așa și sufletul nostru este luminat atunci când Îl contemplăm pe Dumnezeu. Desigur că nu mă refer la rugăciunea forțată, făcută la un program fix și care a devenit o rutină, ci la acea  rugăciune făcută din proprie voință, în mod serios, acea stare de rugăciune care dăinuie zi și noapte.”

 

Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, sâmbătă 22 iulie 2017, am primit două cutii pline cu manuale pentru școală. Această donație a venit din partea unei școli private locale, situată la o distanță de 300 km față de Școala și Orfelinatul Sfântul Barnaba. Să Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru acest lucru !

 

În data de 28 iulie 2017, Eminența Sa Arhiepiscopul Makarios Mitropolitul Kenyei a vizitat centrul educațional și orfelinatul nostru. Bucuria și dragostea sa pentru Hristos au revărsat binecuvântări asupra noastră. În mesajul său, s-a referit la educația copiilor,  educație ce constă nu numai în orele obișnuite de la școală, dar și în învățăturile și hrana spirituală care le sunt oferite copiilor, cu ajutorul harului lui Dumnezeu. Mai apoi, Eminența Sa a adresat o rugăminte specială tuturor susținătorilor, aceea de a împărtăși prietenilor și rudelor lor, vestea bună despre lucrarea misionară de la Școala și Orfelinatul Sfântul Barnaba. Lipsa ploilor a compromis recoltele, de aceea,aici, este o mare nevoie de hrană.Numindu-i ” eroi ” pe profesori, Arhiepiscopul Makarios i-a lăudat pe aceștia  pentru efortul și dăruirea lor.”Copiii sunt fericiți ! „, a spus. Acesta este un semn bun.

View the full video below:

Copiii de la Școala și Orfelinatul Sfântul Barnaba depind de generozitatea dumneavostră. Vă rugăm, nu uitați de ei ! Orice donație pe care o puteți face, le este de mare ajutor. Pentru a dona, faceți click aici sau aici.

Sf. Barnaba, orfelinat și școală