Academia Sfântul Innocent din Chajo

Un elev al școlii primare de la Academia Sfântul Innocent a făcut o prezentare scrisă a școlii în care învață.

Orthodox Africa este încântată să vă prezinte punctul de vedere al acestui copil care beneficiază, în mod direct, de sprijinul dumneavoastră.

Cu mici modificări gramaticale ( pe care le vom nota în paranteze ), vă prezentăm

Scrisoarea unui elev

08/05/2017

Eu iubesc foarte mult școala Sfântul Innocent pentru că profesorii predau foarte bine. Noi ne facem temele pe care profesorii ni le dau, muncim din greu și suntem foarte disciplină ( disciplinați ).

Școala Sfântul Innocent se află într-o zonă foarte curată. Avem și un mic teren pe care se joacă elevii. Școala din Chajo a fost înființată în 2011. Pe atunci, școala era foarte departe pentru că trebuia să traversăm peste un mic pârâu. Noi am învățat la acea școală, până în 2012. După aceea, am venit la casa directorului nostru. Această casă avea doar două încăperi. Domnul director a mai construit încă una, așa că au devenit trei încăperi : una pentru grupa mică, una pentru grupa mijlocie și una pentru grupa mare.

După un an de zile, domnul director a înființat clasa întâi. Atunci, elevii au învățat foarte mult. La sfârșitul primului trimestru, am dat examenele zonale ( finale ). Au venit și rezultatele. Noi eram pe locul patru dintre cele douăzeci și șase de școli.

Peste încă un an, domnul director a înființat clasa a doua. Atunci, un oaspete din America, a venit să viziteze școala noastră și ne-a adus imagini cu Iisus.

Vreau să îi mulțumesc Părintelui Johna ( Jonah ) pentru că a transformat o școală mică într-o școală mare, cu elevi silitori și a construit mai mult de cinci săli de clasă.

Vreau să îi mulțumesc învățătoarei mele, doamna Nelly, care m-a învățat până în clasa a patra. O iubesc foarte mult. Niciodată nu o vom uita.

Un alt profesor care m-a învățat din clasa a doua și până acum este profesorul de jocuri.

Noi ne iubim școala pentru că profesorii sunt foarte buni și pentru că în fiecare clasă există câte o tablă și bănci în care stăm foarte comfortabil.

Profesorii îi îndeamnă pe elevi să învețe foarte bine și atunci când sunt examene zonale ( finale ) să nu devină leneși, ci să dea tot ce au ei mai bun.

Vreau să le mulțumesc profesorilor pentru că o aduc pe vecina noastră ca să ne gătească mâncare, la școală. Mai vreau să spun ceva în legătură cu micul dejun. Elevii din școală ar vrea să mănânce la ora zece. Ne dorim să bem ceai și să avem pâine, în fiecare zi. Aș vrea să-i spun părintelui silvanoes ( Părintelui Silouan ) să ne dea niște bani ca să cumpărăm lapte, zahăr și pâine.

Ne puteți ajuta să împlinim dorința acestui copil, de a lua micul dejun ! Cu ajutorul dumneavoastră, putem cumpăra lapte, zahăr și pâine, astfel încât copiii să nu simtă foamea, în timpul zilei petrecute la școală.

Accesând această pagină, veți afla mai multe despre Academia Sfântul Innocent și veți putea face o donație care să asigure, în mod direct, hrana fizică, dar și hrana spirituală a acestor copii

Această scrisoare a fost scrisă de către Robinson Cheruiyot, un copil orfan, elev în clasa a V-a. Are 10 ani și se remarcă prin rezultate foarte bune la învățătură.